Pe șosele

0

Pe șosele se moare din două cauze: prostia șoferilor/pietonilor și nepăsarea celor care administrează drumurile.

De la a doua categorie nu ai ce să mai aștepți. Imbecili puși pe criterii politice în fruntea celor care se ocupă de drumuri. Nu-i interesează să facă treabă, ci să fure cât mai mult pentru a plăti celor care i-au pus.

Șosele pline de gropi în care îți rupi mașina sau mori încercând să le ocolești, drumuri făcute pe jumătate sau care se surpă imediat de la inaugurare. De exemplu, drumul Cluj-Bistrița a fost făcut (destul de bine) acum câțiva ani. Problema e că nu le-au mai rămas bani de parapete, așa că riști să intri în șanțul de aproape 2 metri și să te izbești de capul de podeț ce apare imediat. Nu este săptămână fără vreun accident în acest sens? Ce fac ei? Pun mașini cu radar acolo unde chiar nu e cazul.

drum

În ceea ce privește prima categorie, șoferii, parcă, pe zi ce trece, sunt tot mai mulți idioți inconștienți. Intră în depășiri chiar dacă văd că vine mașină din sens opus, ies fără să se asigure vreun pic, conduc vorbind la telefon sau fumând și aș mai putea adăuga zeci de situații.

Cel mai “tare” șofer, l-am văzut ieri. Era o domniță care într-o mână ținea telefonul iar în cealaltă țigara aprinsă. Nu mă întrebați care din ele o ținea și pe volan sau pe schimbător. Sunt convins că, dacă avea posibilitatea, se și farda în timpul acesta. Problema cu acest gen de șoferi nu e că intră ei într-un stâlp, ci că îi omoară și pe alții.

Culori

1

Nu știu dacă am mai scris chestia asta, dar chiar mi-e lene să caut pe blog. Nici măcar mie nu mi-e ușor să mă citesc, așa că vă înteleg perfect.

Apreciezi un lucru bine făcut de către o administrație al cărui conducător are culoareagalbenă, să zicem, te înjură roșii, verzii și portocalii și iți spun că ești vândut partidului respectiv.

Semnalezi niște chestii absolut evidente (lucrări făcute aiurea, străzi nereparate de pe vremea lui Decebal, bani cheltuiți doar pentru a fi consumați), te privesc cu ură cei din partidul galben, de exemplu.

Dai un link în care o tanti dintr-un anumit partid e prinsă că își băga mâna în oala cu bani, e clar: ești colorat în roșu!

Îi spui unuia să-și dea ochelarii de cal jos și să vadă și chestiile făcute bine (sau cele care nu sunt în regulă, după caz), automat ești împotriva sistemului și taxat ca atare cu prima ocazie.

De asta îmi place să scriu în continuare: m-au acuzat, la un moment dat, din toate părțile, că aș avea o altă coloratură sau că aș simpatiza cu cei din tabăra opusă. Sincer, mi se rupe de ce cred unii sau alții în legătură cu acest subiect. Doar mă motivează să spun în continuare anumite treburi.

P.S. Până și culorile ni le-ați furat! Nu mai poate omul să-și ia o geacă roșie, portocalie, verde sau galbenă, că imediat e acuzat că e ba pesedist, ba pedelist, ba udemerist, ba penelist, ba naționalist.

În preajma alegerilor

1

Am încercat să scriu cât mai puțin despre politică. Nu că mi-ar fi fost teamă de consecinţe, ci pentru că mi se pare o hazna cu de toate. În schimb, despre unii nesimţiţi care au şi această ocupare, da. Nu poţi să te fereşti de ei oricât ai vrea, oricât ai încerca.

Candidaţii descoperă că trebuie să comunice cu cei al căror vot îl cerşesc doar în preajma campaniei electorale. Atunci se duc mai des la biserici, atunci descoperă facebook-ul ( după momentul votului, îl uită la fel de repede pentru următorii 4 ani), atunci învaţă să salute pe stradă, atunci apar toate realizările pe panouri imense.

Mai este un fenomen pe care l-am observat în comunităţile mai mici, de obicei: oamenilor le e frică să spună ceva ce l-ar putea supăra pe “domnul primar”, oamenilor le e frică să fie văzuţi cu cineva care îl deranjează pe “domnul primar”. Poate vor avea nevoie de ceva de la Primărie şi “domnul primar” nu o să-i servească.

Mergeţi într-o comună sau orăşel, staţi câteva zile printre oameni şi veţi vedea că nu exegerez deloc. Frică! Pentru că, uneori, unii chiar intimidează și sunt răzbunători. Zei ai comunității ce se folosesc de tridentul lui Poseidon  pentru a-i pedepsi pe neascultători. Iar această frică este întreţinută şi de loialii celui de la putere. Mingea se află întotdeauna în terenul celui în funcție.  Iar dacă celorlalți nu le convine se supără, ia mingea și spune că pleacă acasă cu ea.

Primarul este confundat, în aceste comunități, cu Primăria. Da, el o conduce, dar nu el face munca. Munca (sau nemunca) este a celor nevăzuți, din spate. Nu la primar te duci când vrei o hârtie, nu el trebuie să îți elibereze adeverința. Poate să se opună, într-adevăr, însă există justiție în acest caz.

Au trecut 26 de ani de când unii au murit pentru libertatea de a spune ce vrem, dar ne este în continuare frică să criticăm ceea ce este de criticat. Aplaudăm în continuare la lucrurile bune şi băgăm capul în pământ când ar trebui să vorbim.

Nu este uşor să te ridici, să privești să spui. Dar mai greu e să taci. Tăcerea naşte corupți.

Suntem mai ipocriți decât prevede bunul simț

0

Ieri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, a avut loc un concert vocal simfonic, în premieră absolută, al Operei Naționale Române Cluj, Requiem. Concertul a fost organizat în colaborare cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Radio Renașterea și a avut un scop caritabil, donațiile fiind oferite cuiva care are nevoie.

Și tocmai de la această premieră absolută începe nemulțumirea unora. Pe scurt, canoanele Bisericii Ortodoxe spun că instrumentele muzicale nu au ce căuta în biserică, dar discuția e mult mai amplă. „Întrucât în urma protestului justificat al mai multor preoţi, monahi şi teologi administraţia Mitropoliei Clujului nu a anulat concertul simfonic organizat în Catedrala Mitropolitană, contrar canoanelor Bisercii noastre Sfinte şi contrar învăţăturii Sfinţilor Părinţi, mai mulţi preoţi, monahi şi teologi cerem de urgenţă demisia consilierului cultural al Mitropoliei, Bogdan Ivanov, a directorului Radio Renaşterea, Paul Siladi, şi a decanului Facultăţii de Teologie, Vasile Stanciu. Considerăm că aceasta este picătura care a umplut paharul revoltei şi a nemulţumirilor credincioşilor ortodocşi cu privire la mai marii Bisericii Ortodoxe care, în loc să se ocupe de sufletele credincioşilor în această perioadă binecuvântată de Dumnezeu, a Postului Mare, au cu totul şi cu totul alte preocupări, contrare menirii lor, numai din dorinţa de a-şi satisface cultul personalităţii”, se arată într-un comunicat semnat de teologul Valentin Guia.

Am fost la concert, a fost piele de găină, Catedrala a fost neîncăpătoare, a fost un concert CARITABIL, în primul rând. Mai multe o să spună ce avizați. Probabil, concertul va fi difuzat de către TVR în zilele următoare.

Nemulțumirea altora, din câte am auzit, ar fi fost că dirijorul este baptist. Serios? Oamenii ăștia trăiesc printre noi? Oare au auzit nemulțumiții de concertele “Crăciun ecumenic” organizate de către minunatul Adrian Corojan, până acum câțiva ani? Catolici, ortodocși, reformați etc în aceeași biserică. Ani la rând.

Și n-am să comentez mai multe, doar am să pun câteva linkuri despre cel care semnează pentru nemulțumiți, un teolog care cântă pe bani și care e și staroste la nunți. Nu că ar fi în neregulă, dar atunci nu mai arătăm cu degetul unde nu e cazul.

Funar si Toma Rus l-au “lucrat” pe Guia.

Povestea lui Vali Guia, starostele și teologul ce întemeiază o casă de copii, după o revelație.

Cântă la nunți unde 75% dintre nuntași se droghează. La ce nunți participă, oare?

O fi doar coincidență de nume sau el a înființat Garda poporului?

 

 

Doar o altă părere

0

Acum că au rezolvat cea mai importantă problemă a țării, cea a fumatului în localuri, poate își fac preacinstiții noștri aleși timp și pentru câteva probleme nesemnificative cu care ne confruntăm zilnic, așa că aș dori și alte legi.

Legea împotriva nesimțirii parlamentarilor care lipsesc de la locul de muncă. Știm că este greu și istovitor să mergi la Parlament marți și să te întorci vineri, cu avionul, evident că nu pe banii tăi, dar poate îi putem obliga prin lege să fie acolo, să doarmă cu mâna ridicată, dacă tot iau o grămadă de bani. Știm și din Cluj câțiva campioni la absenteism și lipsă de inițiative.

Legea împotriva prostiei în locurile publice. Dacă legea împotriva fumatului ne face mai sănătoși, de ce să nu fie una care să ne protejeze de prostie. Să interzicem proștii să iasă în public pentru că ne influențează negativ copiii, să conducă mașini pentru că ne pot ucide, să fie angajați în diverse instituții și școli.

Legea împotriva hoților, mincinoșilor și intimidatorilor. Da, există legi care reglementează furtul, dar am putea să mai facem câteva, mai ales pentru cei aleși care bagă mâna cu nemiluita în buzunarul comun numit Stat, împotriva celor care își folosesc influența pentru a-i forța pe alții să facă ce vor ei.

O lege coerentă a educației, astfel încât copiilor noștri să nu li se bage în cap rahaturi inutile. O lege care să le interzică profesorilor cretini să profeseze și care să-i răsplătească pe cei care îți fac treaba.

Ar mai fi câteva nesemnificative, dar știu că sunt foarte ocupați (în cele trei zile cât stau prin Parlament) pentru că începe și campania electorală și trebuie să meargă și prin colegiile în care n-au fost timp de aproape patru ani.

P.S. Despre Legea fumatului n-am nicio părere. Acum am ajuns și noi noi să ne comparăm cu țările civilizate (măcar la asta, în rest aruncăm gunoiul tot pe jos, în pădure și în ape, ne batem copiii, furăm la fel, ne batem joc unii de alții la fel etc). Ca fumător de ocazie (doar atunci când ies la un pahar de vorbă cu prietenii)  aș putea spune că eu fac parte din acea nișă afectată. Dar nu o să mă dau cu curul de pereți. O să fumez și mai puțin și nu o să-mi pută hainele a fum pentru că, până acum, majoritatea administratorilor de localuri n-au fost în stare să-și facă un sistem de ventilație ok.

Off topic: în 4 ani de când e parlamentar, este singura realizare a doamnei A.C. (nu e prescurtarea de la aer condiționat sau AC/DC). Și asta a preluat-o de la altcineva, meritul ei fiind doar lobby-ul făcut pentru a fi adoptată. E o lege făcută doar pentru a fi. Iar la următoarele alegeri va lua tot atâtea voturi câte aș lua și eu dacă aș candida din partea PSD-ului, în Cluj. Pentru că nu a făcut nimic altceva și acum pozează într-o fecioară a țării.

 

O categorie aparte de angajați

0

În fiecare cooperativă, dar mai ales în cele în care unii oameni sunt puși de sus (firme cu capital de stat de unde se suge bine, instituții publice, agenții de stat), există o anumită categorie de angajați care, în mod special, se ocupă cu privitul. Ce privesc? Pe ceilalți. Cu ce se ocupă colegii, ce fac, cu cine vorbesc, dacă au călcat într-o parte, câte telefoane au primit, dacă au intrat pe ușa corectă…

De obicei, această categorie aparte de angajați, oameni de încredere, sunt și mai bine plătiți și avansează mai repede. Informațiile lor ajung direct sus, iar atunci când este cazul, big boss se apleacă sub pat, ia dosarul inculpatului și răsfoiește. Dacă ai prea multe puncte negre sau ai obiceiul să bați din gură mai mult, ai încurcat-o!

Cum sunt numiți cei care îi ochesc pe ceilalți? Sniperi. Așa că, ochiți-i și feriți-vă de luneta lor!

P.S. Am uitat să menționez o categorie specială de sniperi, apăruți în ultima vreme: sniperii de internet. Sunt cei care au grijă să raporteze la cine și la ce ai dat like, ce ai scris, cu cine te-ai mai conversat pe feisbuci etc.

Visuri

1

Oare cer prea mult de la lumea asta dacă îmi doresc ca o stradă reabilitată cap-coadă să fie făcută ca la carte? Să nu mă stropească mașinile când trec prin râurile care se formează lângă trotuar pentru că canalizarea este cum este, să nu exersez săritul în lungime când trebuie să trec strada, altfel risc să mă înec, să nu mă împiedic în dalele de la trotuarele tocmai făcute, să nu trec pe treceri de pietoni fără indicatoare și care nu mai au vopsea pe carosabil la 3 luni de la marcare, să nu văd piste de biciclete trasate la mișto…. Când?

Mai există constructori în țara asta care să nu-și bată joc de lucrări pentru că oricum sunt bani publici/de la UE și trebuie cheltuiți? Există oameni care să spună NU atunci când trebuie sî recepționeze o lucrare?

IMG_20160308_154452IMG_20160308_160042IMG_20160308_160034IMG_20160308_154501FB_IMG_14575072095511494FB_IMG_14575075054885358FB_IMG_14575072194068389

Loc de dat cu capul

0

Știu că nu sunt prea umblat prin lume și n-am văzut atât de multe ca alții, dar așa e acum standardul la indicatoare? Să fie cât mai aproape de trotuar? E ceva concurs cu cine reușește să pună unul cât mai jos cu putință? Nu e de ajuns că trebuie să fii atent la stâlpișorii ăia de pe trotuare pentru a nu-ți beli fluierul piciorului (dacă nu ar fi ei, ar fi plin de mașini pe trotuare, asta e sigur) și la tencuiala ce cade de pe case, acum trebuie să fii atent să nu-ți belești și nasul într-un indicator.

Am înțeles că sunt pentru șoferi, dar sunt cam riscante pentru pietoni. Ar trebui puse și pentru ei indicatoare cu Atenție la indicatoare!

Ori s-au raportat mai multe violențe domestice în zonă și sunt puse pentru ca atunci când vine bărbatul acasă beat să dea cu capul de tablă și să se trezească? Sau sunt pentru elevii care nu iau nota 10 și le spun părinții să treacă pe la indicator înainte să ajungă acasă? Mai știi?

2016-02-27 13.46.20 2016-02-27 13.46.572016-02-28 12.11.40

 

Vorbind serios acum, așa trebuie puse?

 

Libertate

1

26 de ani de libertate. Așa ar trebui să putem spune fără nicio îndoială. O spunem, însă chiar o și avem?

Chiar poți spune orice fără a fi arătat cu degetul? Zici că nu ești de acord cu mulțimea care te înconjoară și ești dat la o parte imediat.

Când expui greșeala altuia, de multe ori tu ești trimis la colț. Pentru că ai îndrăznit să privești dincolo de farfuria ta. Tu ești cel care nu gândește bine, tu ești cel care ar trebui să taci.

Vrei mai mult de la societate, dorești mai mult pentru copiii tăi. Încearcă să spui că societatea nu merge bine, că e plină de profitori și acoliții lor! Următoarea ușă la care vei bate, nu numai că ți se va închide în nas, ci îți va zdrobi și degetele.

Îți faci treaba așa cum îți dictează conștiința și dai tot ce ai pentru a face ca lucrurile să meargă bine? Vor profita de tine cu fiecare ocazie iar ei se vor culca pe laurii primiți.

Te gândești să zici că sistemul educațional este la pământ și că merge în sens invers? Că vor să facă din copiii tăi idioți care nu au voie să gândească, că cei care fac programele școlare habar nu au ce fac, că majoritatea școlilor sunt conduse de submediocri care au ajuns acolo doar pentru că i-a pus Partidul? Pregătește-te să le spui copiilor tăi că vor avea de suferit pentru că părintele lor a îndrăznit să se ridice în picioare.

Judeci practicile și moralitatea unei personalități medicale? Nu cumva să te îmbolnăvești, mai apoi, căci vei fi tratat cu indiferență iar medicamentul tău va fi dat altuia.

Îmbolnăvește-te într-o zi și vor spune că ai făcut-o intenționat pentru a lipsi de la muncă.

Spune-i cuiva că nu e frumos să-și pună picioarele pe scaunele din față, la un spectacol. Ai cele mai mari șanse ca tatăl/iubitul respectivei persoane să fie un cocoțat pe scara politică și te vei lupta să-ți aperi locul de muncă. Pentru că…

Îndrăznește să spui nu și vei primi doar șuturi de la cei care conduc destinele comunității în care trăiești. Într-o lume în care ești arătat cu degetul și criticat pentru like-ul dat pe FB unei persoane incomode, pregătește-te să primești un cot în coaste atunci când ești pe marginea prăpastiei.

Da, trăim într-o țară liberă! Majoritatea dictează cum să te comporți,  cum să gândești, la  ce biserică să mergi, la cine să te rogi, cu cine să vorbești și cu cine să fii prieten. Ești doar cu noi sau împotriva noastră. Te supui sau pleci. Taci sau suporți consecințele.

Singurul lucru pe care îl regret nespus este că ai mei copii vor crește în această lume. Iar atunci când ei vor avea vârsta mea mă vor judeca pentru că n-am reușit să spun ceea ce trebuia atunci când a fost mai mare nevoie. Că i-am crescut în această lume și n-am fost în stare să-i duc într-un loc mai bun.

 

De ce e anchetat TAROM

0

Corpul de Control al ministrului Transporturilor anchetează Tarom analizând (sic!) motivele pentru care au fost consemnate  întârzieri de 2-3 ore la unele aeronave, zice ministrul Transporturilor, Dan Costescu, în Senat. Știrea e aici.

Mintea mea de om care a văzut unele și altele îmi spune că acest lucru se întâmplă doar pentru că nenea de mai sus a primit niște telefoane de la unii dintre aceia care ne reprezintă pe noi prin Parlament sau alte agenții guvernamentale extrem de importante pentru că au întârziat, zilele trecute, în drum spre casă, iubite, amante, neveste la muncă.

Altfel, îi durea la patină pe distinșii conducători că întârziați voi la vreo întâlnire de afaceri sau în vreo vacanță. La fel cum îi interesează de copiii voștri, sănătatea și educația lor, autostrăzile făcute prost, gunoaiele din ape, câinii dintre blocuri, pensia părinților voștri…

 

Go to Top