Sunt un nesimțit!


După o alergătură de câteva ore și 270 km, am ajuns și eu la un anumit meci de tenis din frumoasa noastră urbe. Ca o paranteză, pe prunci nu-i interesează că tu vrei să ajungi undeva și se îmbolnăvesc subit. Cum nu eram tocmai în Cluj, am alergat puțin pentru a ajunge cu el la medic, după care l-am dus înapoi, doar trebuie să se bucure de vacanță la bunici. Iar apoi încă un drum pentru a vedea meciurile de tenis.

Începuse deja al doilea meci al zilei și am intrat în sală într-una dintre pauzele în care ți se permite accesul. Locul meu, ocupat. Mă uit în stânga și dreapta, doar trebuia să mă așez undeva în cele 20 de secunde rămase. Dau să mă așez pe scari și o cunoștință îmi arată că pot să stau imediat după locul ei. Pe scaun, niște geci. Crezusem că sunt ale ei. Le dau un pic în spate și mă așez pe dunga scaunului, până ce se va opri jocul și voi reuși să mă fac comod, când aud din spate:

– Ce te așezi așa? Nu vezi că sunt haine?

Îmi cer scuze! Nu știam că sunt ale dvs., zic eu încurcat, neștiind că locurile din fața lor sunt considerate umerașe pentru ei.

Continuă, însă, în același mod, dar chiar nu aveam chef de dat explicații unei mari personalități.

-Ce nesimțit!, o mai aud pe domnișoara de lângă el, dar mă uit deja la tenis.

Da, sunt un nesimțit ce nu-și pune pune, însă, picioarele pe spătarul locului din față. În schimb, ea…

2016-02-07 18.28.30

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *