Feb 03

De ce am protestat


Înainte de toate aș vrea să citiți ce a scris Răzvan.

Pentru că românii sunt împărțiți în două tabere, pentru că spațiul public este plin de informări și dezinformări din ambele părți, pentru că inclusiv mama mea (care nu a votat cu PSD) nu înțelege de ce am fost în stradă*, simt nevoia să aștern câteva cuvinte.

Nu am ieșit în stradă împotriva unui partid sau a unui guvern constituit în mod legitim!

Nu am ieșit să strig împotriva tuturor membrilor unui partid aflat la guvernare. Ar fi și culmea! Am cunoștințe, amici, prieteni (admirabili) care simpatizează cu ideile partidului aflat la guvernare!

Nu am fost în stradă pentru că sunt de acord cu vreun partid din opoziție!

Am ieșit pentru că unii oameni aflați în acest moment la conducere consideră țara feuda lor. Consideră că pot face orice fără ca cineva să poată spune ceva. Suntem la conducere, aleși democratic, așa că ciocul mic! Facem ce vrem!

Da, probabil codul de procedură penală trebuie modificat. Dar nu peste noapte, ca hoții care intră atunci când dormi sau nu ești acasă. Cu două zile în urmă spuneau că vor pregăti o lege care să intre Parlament. La fel și în campania electorală susținea domnul Dragnea când s-a pus problema scoaterii unei ordonanțe de către guvernul anterior (căutați pe net filmulețele iubitului vostru conducător Dragnea, dacă nu mă credeți).

Dar au făcut-o pentru ei și oamenii lor din teritoriu. Rapid și fără nicio dezbatere.

Am ieșit împotriva măsurilor abuzive, împotriva ipocriților ajunși să ne conducă vremelnic! 

Am ieșit pentru că vreau măsuri concrete în sistemul ăsta nenorocit de învățământ, vreau ca ai mei copii să nu-și pună peste 20 de ani întrebarea: De ce nu am plecat?

Pentru că pot și vreau! Pentru că nimeni nu mi-a spus să o fac!

 

  • Bine că nu ai ieșit când ți-au micșorat salariul, dar ieși acum, împotriva celor care ți l-au mărit!
  • Am ieșit și atunci (i-am înjurat și criticat peste tot, îi critic și acum pentru bătaia de joc la care ne-au supus, pentru a fura acoliții lor mai mult), ies și acum, voi ieși atunci când simt că ar trebui să îmi fie auzită vocea!

1 comment

  1. Au furat si inca mai fura, inzecit. Dupa revolte au tot incercat sa faca una alta, cete-o manevra, crezand ca mai pica cineva de prost. Noi, tineretul, am cam invatat cum sta treaba. Batranilor mai putin le poti explica (ei cred ce vad si aud la TV, stiu ca li se mareste pensia cu 50 lei si se bucura, chiar daca se dubleaza pretul la alimente).

Leave a Reply

Your email address will not be published.