Mar 08

O poveste fără final


Povestea asta a început acum câţiva ani. Este o poveste fără sfârşit. O poveste care macina în continuare vieţi, o poveste care va continua atâta timp cât timp vor exista personaje ce se simt dumnezei şi se joacă cu vieţile altora.

La un moment dat, acum mulți ani, toţi angajatorii care aveau peste un anumit număr de angajaţi au fost nevoiţi să permită organizarea acestora  în sindicate. Unii, mai deştepţi, şi-au pus oamenii lor în conducerea sindicatului şi asta a fost tot.

Sindicatul înghite toate măgăriile tovarăşului Șef, sindicatul ridică degetele doar când îi spune Şefu, sindicatul de ridică doar când spune Șefu, sindicatul se arată preocupat de soarta salariaţilor atunci când este în joc scaunul şefului mare.

Într-o astfel de cooperativă, unde oameni sunt angajați în funcție de simpatiile personale ale conducerii, doi băieţi au vrut să facă un Sindicat adevărat. Unul care să se lupte pentru cei pe care îi reprezintă. Aceşti băieţi au mers întâi la un adunătură din asta de sindicate (cred că Federaţie sau Cartel îi spune) pentru a-i întreba dacă îi susţin. Bineînţeles că răspunsul a fost afirmativ, doar nu erau proşti să zică că nu vor să încaseze câteva cotizaţii în plus.

Pasul următor a fost să-l înştiinţeze pe Şefu. Spre surprinderea lor, acesta n-a avut una dintre crizele de nervi știute (adică nu i-a numit proşti, incompetenţi, curve, tâmpiţi, idioţi…). Dimpotrivă, a zis că totul e ok.

După nici două luni, băieţii îşi căutau de lucru.

Tovarăşul director şi-a pus câinii să caute toată istoria celor doi oameni, de când au fost ei angajaţi în cooperativă. Au descoperit că în urmă cu câteva luni unul dintre ei, după ce ieşise din schimb, îi împrumutase cartela de acces în diferitele zone ale cooperativei unui coleg ce şi-o uitase acasă. Omul îl rugase să i-o lase, pentru a nu fi nevoit să se întoarcă acasă. Era o practică frecventă. Până atunci! Omul a fost dat afară urât de tot, prin desfacerea contractului de muncă cu litera… una nasoală rău.

După cum vă spuneam la început, povestea n-are un sfârşit. Angajaţii sunt terorizaţi de frică, nimeni nu îndrăzneşte să sufle chiar dacă se mătură pe jos cu ei (de multe ori fără motiv). Eşti cunoştinţa cuiva care i-a greşit? Eşti terminat! Nu există modalitate de a-ţi face zilele amare pe care să nu o ştie. De la bârfe despre tine până la mizerii ordinare date “pe surse” care apar inclusiv în presă. Fiecare are un dosar pus deoparte. Nu se știe când e nevoie de el.

Nu știu dacă poveștile astea se întâmplă numai la noi sau peste tot în lumea asta, dar la noi e ceva de care nu mai scăpăm.

Leave a Reply

Your email address will not be published.